START proiect „Prahova spune Da pentru sanatatea Ta”, finantat de Consiliul Judetean Prahova

Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a participat joi, 19 septembrie, la conferința de lansare a proiectului „Prahova spune Da pentru sănătatea Ta”.
Demn de precizat, proiectul a fost câștigat de Asociaţia Diabeticilor din Prahova, în cadrul concursului județean pentru ONG-uri și este finanțat de Consiliul Județean Prahova, în baza legii nr. 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.
Obiectivul principal al proiectului îl constituie conștientizarea, în rândul tinerilor prahoveni, a factorilor care favorizează dezvoltarea diabetului și mijloacele de prevenire a acestei boli.
PRECIZARE: Proiectul va fi implementat în unități de învățământ din Ploiești, Bărcănești, Valea Călugărească, Vălenii de Munte, precum și la Universitatea Petrol –Gaze Ploiești.
Activitățile principale vizează informarea tinerilor despre pericolul de a dezvolta obezitate și diabet tip 2, din cauza unei alimentații nesănătoase și a sedentarismului, precum si educația pentru un stil de viață sănătos, prin lecții de nutriție corectă, demonstrații culinare de tipul ,,cum să gătim rapid si sănătos” , sesiuni de sport.
Totodată, în perioada 24.09.2019 – 30.11.2019, se vor organiza campanii gratuite de testare a glicemiei și măsurarea tensiunii arteriale.
Proiectul este implementat de Asociaţia Diabeticilor din Prahova și Consiliul Județean Prahova, având mai mulți parteneri din rândul societății civile dar și persoane juridice.

*Diabetul – Date la nivel mondial
Pe plan mondial, trăiesc în prezent 425 milioane persoane cu diabet;în anul 2045, se preconizează că vor fi 629 milioane persoane cu diabet. Numărul fost estimat prin aplicarea prevalenței estimate în Atlasul “IDF diabetes” la numărul de persoane de 20-79 ani estimat de United Nations Population Division. Estimarea include atât diabetul diagnosticat cât și pe cel nediagnosticat. Numărul persoanelor cu diabet a crescut de la 108 milioane în 1980 la 422 milioane în 2014 .
Potrivit insp.gov.ro, prevalența globală a diabetului la adulții cu vârste peste 18 ani a crescut de la 4,7% în anul 1980 la 8,5% în anul 2014. Prevalența diabetului a crescut mai rapid în țările mediu- și slab-dezvoltate.
Diabetul e cauză majoră de orbire, insuficiență renală, infarct miocardic, accident vascular cerebral și amputație de membru inferior. În 2015, estimativ 1, 6 milioane decese au fost cauzate direct de diabet. Alte 2, 2 milioane decese au fost atribuibile hiperglicemiei în anul 2012. Aproape jumătate din toate decesele atribuibile hiperglicemiei apar înainte de vârsta de 70 ani. OMS preconizează că diabetul va fi a șaptea cauză principală de deces în anul 2030 . Alimentația sănătoasă, activitatea fizică regulată, menținerea unei greutăți corporale normale și evitarea consumului de tutun reprezintă căile de prevenire sau de amânare a apariției diabetului tip 2. Diabetul poate fi tratat și consecințele diabetului pot fi evitate sau amânate prin dietă, activitate fizică, medicație, screening regulat și tratamentul complicațiilor.
În anul 2017, 8 -425 milioane adulți (20-79 ani) trăiau cu diabet; până în 2045 numărul va crește la 629 milioane -Procentul persoanelor cu diabet tip 2 e în creștere în majoritatea țărilor -79% din adulții cu diabet trăiesc în țările slab și mediu dezvoltate -Cel mai mare număr de persoane cu diabet, cu vârste între 40 și 59 ani -1 din 2 (212 milioane) persoane cu diabet erau nediagnosticate -Diabetul a cauzat 4 milioane decese -Diabetul a cauzat o cheltuială pentru sănătate de cel puțin 727 miliarde dolari în 2017 – 12% din totalul cheltuielii pentru adulți -Mai mult de 1106500 copii trăiau cu diabet tip 1 -Mai mult de 21 milioane nașteri cu feți vii (1 din 7 nașteri) au fost afectate de diabet în cursul sarcinii -352 millioane persoane au fost la risc de diabet tip 2 Diabetul – Date la nivel european În Regiunea Europeană trăiesc în jur de 60 milioane de persoane cu diabet, deci în jur de 10,3% din bărbați și 9,6% din femei cu vârste de 25 ani și mai mult . Prevalența diabetului crește la toate vârstele, mai ales din cauza creșterii obezității, alimentației nesănătoase și inactivității fizice. Mai mult de 33 milioane de persoane din Uniunea Europeană suferă de diabet.Conform datelor Federaței Internaționale pentru Diabet, numărul absolut al persoanelor cu diabet în EU-27 este în creștere de la aproximativ 33 milioane în anul 2010 la 38 milioane în anul 2030. În 2010, aproximativ 9% din populația adultă (20-79 ani) din EU-27 avea diabet.
Specialiștii au constatat că, până nu apar simptomele, multe persoane nu realizează că au diabet de ani de zile. În Europa în anul 2017 au fost înregistrate 66 de milioane de persoane care suferă de diabet zaharat și dacă nu acționăm acum, această cifră va crește până la 81 milioane în 2045. De asemenea, 1 din 11 adulți au diabet zaharat și 1 din 6 nașteri este afectată de hiperglicemie în timpul sarcinii, peste o treime (38%) din cazurile de diabet nu au fost diagnosticate și prezintă un risc mai mare de complicații dăunătoare și costisitoare.
Potrivit sursei citate, în 2017, diabetul a determinat 693351 de decese în Europa și au fost cheltuite 208 miliarde de dolari pentru tratarea diabetului zaharat – 25% din totalul cheltuielilor din întreaga lume. Clasamentul primelor 5 ţări din Europa în 2017, după numărul de persoane cu diabet zaharat (18-99 ani): Federația Rusă 9294254; Germania 9102395;Turcia 7058955; Spania 4268023;Italia 4226882.
Diabetul – Date la nivel național
România este una din cele 47 țări din regiunea europeană IDF.Pe plan mondial, 425 milioane persoane au diabet și mai mult de 58 milioane persoane sunt din EURO Regiune; până în 2045, crește la 66,7milioane. Membrul IDF din România e Federația Română de Diabet Nutriție și Boli Metabolice.În anul 2017, erau înregistrate 1785300 cazuri de diabet în România.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a participat joi, 19 septembrie, la conferința de lansare a proiectului „Prahova spune Da pentru sănătatea Ta”.

Previous post SINAIA, CAPITALA CARDIOLOGIEI IN ACESTE ZILE
Next post VESTI BUNE! Mai multe sanse impotriva cancerelor de sange: 66.128 de persoane inscrise in Registrul Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice