Start al procedurilor de achizitii publice centralizate pentru medicamente oncologice si antibiotice

Ministerul Sănătății a demarat pentru prima dată procedurile de achiziții publice centralizate pentru mai multe categorii de medicamente care au o pondere însemnată în totalul costurilor suportate de fiecare dintre unitățile sanitare.

Procedurile de achiziții publice centralizate sunt pentru medicamente antibiotice și oncologice. În cazul antibioticelor, lista propusă spre achiziționare curpinde 24 de molecule, sub toate formele. În cazul medicamentelor oncologice, Ministerul Sănătății va achiziționa prin procedură centralizată 12 molecule, dintre cele mai utilizate în tratamentul pacienților oncologici.

La estimarea cantităților necesare, s-a ținut cont de consumul comunicat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe fiecare moleculă în parte, concentrație și formă farmaceutică.

Pentru antibiotice valoarea totală estimată a achiziției este între 122.130.263,52 de lei fără TVA și 161.498167,74 de lei fără TVA, iar în cazul medicamentelor oncologice valoarea totală estimată este cuprinsă între 714.200.791 lei fără TVA și 872.914.240 de lei fără TVA.

„Achizițiile publice centralizate demarate la nivelul Ministerului Sănătății pe parcursul ultimelor luni asigură economii la buget, precum si calitatea produselor, transparență și evitarea posibilelor fraude și/sau discontinuități în aprovizionarea cu medicamente”, a declarat ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu.

Achizițiile publice centralizate de până acum au generat economii medii cuprinse între 25 și 28%. Economiile astfel realizate la nivelul unităților sanitare vor putea fi îndreptate către creșterea calității actului medical.

În fiecare an, fiecare unitate sanitară organizează sute de proceduri de achiziții pentru cantități mai mari sau mai mici de medicamente. Problemele de capacitate administrativa cu care multe unități sanitare se confruntă și cantitățile relativ mici de medicamente care sunt achiziționate sunt motivele pentru rezultate suboptimale în cheltuirea banului public.

De asemenea, problemele constatate de-a lungul timpului de organele de control referitor la posibile fraude si acte de corupție constatate la nivelul mai multor unități sanitare (ex: caiete de sarcini întocmite necorespunzător, coduri CPV greșite, contracte în dezavantajul unităților sanitare publice și în avantajul entităților private, calitatea inferioară a produselor achiziționate) pot fi evitate prin mecanismul achizițiilor publice centralizate.

Începând de astăzi, pe site-ul Ministerului Sănătății, va fi publicată lunar situația tuturor procedurilor de achiziții publice centralizate.

Previous post Directorul medical al Institutului Ana Aslan a fost revocat din functie
Next post Specificatiile tehnice ale Sistemului electronic de raportare a stocurilor de medicamente