Spitalul Judetean Prahova se va extinde cu o cladire cu 7 etaje

Grupul consilierilor județeni PSD-ALDE susține, prin votul dat pentru adoptarea bugetului pentru acest an al Prahovei, alocarea fondurilor necesare începerii lucrărilor la noul spital, cu 7 etaje, care se va construi în vecinătatea actualului Spital Județean din Ploiești, complementar acestuia.

În legătură cu acest obiectiv, președintele Consiliului Județean, Bogdan Toader, vorbește despre viitoarea investiție ca fiind ”una obligatorie, pe care le-am promis-o prahovenilor în campania electorală. (…) Prahova este un județ puternic și, sunt convins, în mandatul meu, vom reuși să ne ținem de cuvânt și să terminăm, o dată pentru totdeauna, cu problemele care au generat titulatura de spital al groazei pentru Spitalul Județean.

Excedentul bugetar rezultat din exercițiile financiare precedente ne permite ca, în acest an, să avem studiul de fezabilitate și- posibil- și proiectul construcției, pe care ne-o dorim într-o structură modernă, ușor de edificat, sigură la cutremur și incendiu, cu multiple posibilități de compartimentare etc.

Vom fi extrem de atenți la utilizarea, cu transparență și eficiență, a banului public, la calitatea lucrărilor, la respectarea termenelor. În paralel, vom găsi mijloace de a păstra în Prahova medicii valoroși pe care îi avem și de a atrage noi valori, pentru ca prahovenii să poată beneficia, în sfârșit, de servicii medicale la cele mai înalte standarde”.

La rândul său, ministrul Grațiela Gavrilescu, președinte al ALDE Prahova, consideră că soluția amplasării noii construcții în vecinătatea Spitalului Județean este cea optimă, fiind, de altfel, cea pe care și aceasta a promovat-o în propriul program electoral din iunie, anul trecut, și pe care majoritatea ploieștenilor cu care s-a consultat au agreat-o. ”Da, este nevoie de un spital nou, ultramodern, foarte repede. Voi face, inclusiv din poziția de ministru, toate demersurile legale posibile pentru ca acest proiect să devină realitatea de care avem nevoie cu toții”!, se arata intr-o declaratie politica a PSD-ALDE.

Previous post Programele nationale de sanatate pentru 2017-2018, aprobate
Next post Ziua Mondiala a Sanatatii