Protest al angajatilor de la Ambulanta

Angajaţii serviciilor de la Ambulanţă protestează mierrcuri timp de două oreîn Bucureşti şi în celelalte oraşe din ţară, acuzând deciziile incorecte luate de autorităţi şi indiferenţa manifestată prin amânarea proiectelor care au impact asupra personalului şi organizării serviciilor de ambulanţă. 

”Având în vedere nemulţumirea angajaţilor din Serviciile Publice de Ambulanţă, respectiv a membrilor de sindicat reprezentaţi de Federaţia Naţională Sindicală ”Ambulanţa” din România (FNSAR), urmare a deciziilor incorecte luate de forurile centrale de Stat (Preşedinţie, Parlamentul României, Guvernul României şi ministere), indiferenţa prin amânarea proiectelor care au impact asupra personalului şi organizarea serviciilor de ambulanţă, cât şi indiferenţa văzută prin faptul că nu s-a răspuns la adresele inaintate oficial de o federaţie reprezentativă la nivel de servicii de ambulanţă, federaţie recunoscută prin lege ca partener social, face ca în urma epuizării a oricărei forme de adresare scrisă şi fără răspuns asumat, conducerea Federaţiei Naţionale Sindicale ”Ambulanţa” din România a luat decizia de a anunţa începerea declanşării de acţiuni sindicale în urma nemulţumirilor angajaţilor pe care îi reprezintă şi a acordului dat de membrii Consiliului Naţional al FNSAR”, anunţă sindicaliştii.

Protestul se desfăşoară în Bucureşti şi în toate serviciile de ambulanţă, între orele 10.00 – 12.00.

În sediile centrale ale serviciilor de ambulanţă (în curte) participa membri de sindicat ai organizaţiei locale, reprezentaţi de FNSAR şi vor avea ţinuta în echipamentul de lucru cu vesta şi şapca de protest, mănuşi, mască şi viziere, şi se va respecta distanţarea între protestatari de minim 1,5 m., anunţă organizatorii protestelor.

Toate ambulanţele  vor purta afişul pe format A4 cu inscripţia vizibilă „PROTEST NAŢIONAL” în faţă dreapta jos, pe parbriz şi în spate pe geamul din uşă partea stângă. Protestatarii trebuie să poarte afişe tot format A4 cu inscripţia „EU PROTESTEZ”.

Care sunt nemulţumirile sindicaliştilor

  1. Forma finală a proiectului PL-x nr. 257/2020 care a adus completări la OUG nr. 43/2020, trimis la promulgare, proiect la care am adus prin Blocul Naţional Sindical amendamente pe perioada procesului legislativ, nu au cuprins propunerile noastre, şi  NU au fost asumate şi introduse în lege, deşi era ultima speranţă  a noastră că se va face dreptate în Camera Deputaţilor pentru personalul operativ de intervenţie din serviciile de ambulanţă care a desfăşurat activitatea în teren în perioada stării de urgenţă şi nu numai, în vederea acordării stimulentului de risc în lupta cu COVID-19, stimulent mult trâmbiţat de actualul Guvern şi Preşedintele României.

 

  1. Propunerea de modificare a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din serviciile de ambulanţă, cu prioritate salarizarea asistenţilor medicali, şi nu numai, când sporul pentru condiţii deosebit de periculoase a fost diminuat şi egalizat cu sporul personalului din unităţile spitaliceşti, propuneri înaintate la Comisia pentru muncă şi protecţie socială pe timpul derulării procesului legislativ al proiectului PL-x nr. 600/2019, NU au fost introduse din motive cunoscute, ceea ce a făcut să revenim cu altă iniţiativă legislativă care a fost depusă la Comisia pentru sănătate şi familie din Senatul României.

 

  1. Proiectul de lege PL-x nr. 355/2015 privind STATUTUL personalului profesionist operativ de intervenţie din serviciile de ambulanţă judeţene şi al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, este blocat din toamna anului 2016 la Comisia pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, din motive necunoscute, deşi am făcut solicitări de repunere pe dezbateri a acestui proiect preşedintelui şi individual membrilor comisiei, oferind din partea noastră posibilitatea de a accepta unele modificări care se impun în proiect.

 

  1. Propunerile de completare şi modificare a Titlului IV din Legea nr. 95/2006, propuneri care se impun a fi aduse pentru buna organizare, dezvoltare şi consolidare a Serviciilor Publice de Ambulanţă, sunt în aşteptare din 2017 la Comisia pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, din motive necunoscute.

 

  1. Lipsa de răspuns la adresele depuse în Parlamentul României, respectiv Camera Deputaţilor şi la unele comisii, este considerat de noi ca o indiferenţă faţă de personalul din aceste unităţi care desfăşoară activitatea în condiţii de teren şi în regim de urgenţă contra cronometru pentru a salva vieţi.

 

Sindicaliştii anunţăcă protestul este prima formă de acţiune sindicală, urmând ca decizia continuării acţiunilor sindicale să fie luată în funcţie de rezultatele obţinute.

 

Previous post 1000 de vacante gratuite pentru salariatii din spitalele care au luptat contra Covid-19
Next post 196 de cazuri noi de Covid-19, dintre care unul in PRAHOVA!