Pana azi peste 13.400 de romani s-au vindecat de COVID-19! GCS raporteaza, insa, 141 de cazuri noi! PRAHOVA, NICIUN CAZ NOU!

Grupul de Comunicare Strategică informează că, până luni, 1 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.398 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

Vestea bună este că până azi, dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.426 au fost declarate vindecate și externate.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate 141 de noi cazuri de îmbolnăvire.

PRAHOVA NU ARE NICIUN CAZ NOU!

La nivelul județului Prahova, în data de 01 iunie 2020, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) 1328 de persoane aflate în izolare la domiciliu. În ultimele 24 de ore, de sub această măsură și, implicit, evidența DSP-ului, au ieșit 416 persoane și au intrat alte 65. În carantină instituționalizată se află 32 de persoane.

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, dintre cele 113 persoane confirmare cu noul coronavirus, șase au decedat, 70 au fost declarate vindecate și externate. La secțiile de Terapie Intensivă se află, în continuare, trei persoane confirmate cu COVID-19. Dintre acestea, un pacient cu COVID-19 este internat la Spitalul Municipal Câmpina, iar doi la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Toți trei sunt în stare gravă, fiind ventilați mecanic.

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual. Verificările au vizat atât persoanele fizice, cât și o serie de agenți economici.
Astfel, pe parcursul zilei de 31 mai 2020, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost legitimate aproape 150 de persoane și oprite în trafic 65 de autoturisme. De asemenea, au fost efectuate verificări și la peste 2000 de persoane dintre cele care se aflau în izolare la domiciliu.

În urma acestor demersuri, au fost aplicate 77 de sancțiuni (două contravenții au fost la Legea 55/2020, 12 la Legea 61/1991, iar 63 au fost săvârșite în context), în valoare de peste 37.200 lei.
Tot în urma verificărilor de ieri, oamenii legii au întocmit două dosare de cercetare penală pentru două persoane, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 352 privind zădărnicirea combaterii bolilor.

 DETALII: Pana azi peste 13.400 de romani s-au vindecat de COVID-19!

Previous post GCS raporteaza aproape dublu numarul vindecatilor de COVID-19 in 24 de ore fata de numarul cazurilor noi! Prahova, 3 cazuri noi!
Next post Peste 13.500 de pacienti cu COVID-19 s-au vindecat! In ultimele 24 de ore, numai 119 cazuri noi, dintre care unul in Prahova!