OFICIAL: De miercuri, la Ploiesti, se vor efectua, oficial, primele teste persoanelor suspecte de Covid-19

🔬Aparatul #RealTimePCR împreună cu kit-urile de testare sunt pregătite, de mâine testele pentru noul #coronavirus se realizează în județul nostru! 🧪

 🏥🔬De mâine, la Ploiești, se vor efectua, oficial, primele teste persoanelor suspecte de Covid-19 din Prahova, atât în Unitatea de Primiri Urgențe (unde va fi utilizat aparatul donat de OMV), cât și pe secțiile Spitalului Județean de Urgență Ploiești, unde a sosit și a fost instalată aparatura performantă de testare achiziționată cu fondurile alocate de Consiliul Județean Prahova.

💙 Este un mare pas înainte în contextul epidemiei de coronavirus! Rezultatele probelor vor fi generate în circa trei ore și jumătate și nu va mai exista timpul de așteptare de câteva zile, așa cum se întâmpla până acum, când acestea erau transmise la București, la Institutul Matei Balș, pentru a fi analizate.

🤝 Echipa de specialiști a Spitalului Județean de Urgență este formată din chimiști, biologi și asistenți care vor examina cu maximă atenție probele prelevate și vor dezvălui cât de răspândit este Covid-19 în comunitatea județului nostru!

🙏Sperăm să avem cât mai puține rezultate pozitive, să rămânem cu toții sănătoși, pentru a trece cu bine de această perioadă extrem de solicitantă!

Mulțumesc, doamnei doctor Claudia Vlad și echipei dumneai, precum și tuturor medicilor care sunt la datorie, în prima linie, pentru noi! Sănătate Înainte de Toate!”

Anunțul a fost făcut în această după-amiază de președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader.

Previous post Situatia COVID-19 in Prahova, 14 aprilie 2020
Next post Autoritatile anunta azi 337 de cazuri noi cu cornavirus! Invariabil: PRAHOVA ramane cu 0 cazuri noi!