CJ Prahova a demarat o campanie inedita de stopare a spagii in spitale

Consiliul Judetean Prahova a demarat o campanie menită să informeze prahovenii în legătură cu schimbările survenite în urma legii salarizării.

„Dacă în urmă cu câțiva ani, ”atenţiile” reprezentau o practică întreţinută și de salariile mici ale cadrelor medicale, dar și de obișnuința oamenilor de a veni „cu plicul” la spital, crezând că doar așa primesc servicii de calitate, acum, medicii, asistenţii și personalul auxiliar câstigă salarii corespunzătoare muncii prestate. Aceste venituri pot sta la baza unui trai decent și demn, în așa fel încât personalul medical să nu aibă nevoie de ”stimulente” de la pacienți sau de la aparţinătorii acestora. Schimbarea trebuie să vină, însă, din ambele părţi!

Consiliul Județean Prahova se străduieste să ofere condiții decente de lucru pentru cadrele medicale din cele două spitale pe care le administrează, SJU Ploiești și SOG Ploiești. Înțelegerea efectelor negative ale corupției asupra calității actului medical și a rezultatelor din sănătate este absolut necesară pentru profesioniștii din acest domeniu și în egală măsură pentru pacienți.

Cadrele sanitare trebuie să descurajeze un act medical condiționat, fiindcă este deconcertant și dificil de admis că excelența profesională a unui medic poate coexista cu acte de corupție. Luarea unei poziții cu privire la corupție va conduce la reconstruirea încrederii în sistemul de sănătate.

Pacienții, la rândul lor, trebuie să sancționeze aceste practici care nu au nici o justificare. Astfel, o atitudine nouă, bazată pe încredere, va reda corpului medical demnitatea cuvenită.

Susținerea măsurilor anti-corupție, o legislație adecvată, educarea generațiilor în spiritul „toleranţei zero” pentru practicile lipsite de etică sunt demersuri care vor permite realizarea unui act medical modern, se mai scrie pe pagina de facebook a Consiliului Judetean Prahova.

Previous post Doua linii noi de garda la Spitalul Judetean Ploiesti
Next post Romania a preluat Presedinția Consiliului UE in domeniul sanatatii