Cand MEDICII nasc MINUNI… Cum au salvat si… au si botezat, la Sinaia un bebelus in Ziua Izvorului Tamaduirii

„În sfânta zi în care creștinii sărbătoreau Izvorul tămăduirii se naștea cu probleme un bebeluș care a fost resuscitat și intubat de la primele minute de viață. Vremea nu a permis preluarea prin transport aerian cu elicopterul SMURD, iar transferul s-a realizat dupa aproximativ 7 h de la naștere, pe cale rutieră, cu ambulanță tip C transport Neonatal.

Echipa medicală ATI-CPU Spital Sinaia formată din Dr. Rătescu Raluca, medic primar ATI, Dr. Stereș Mădălina medic primar Medicină de urgență, Dr. Tănase Ionela și Dr. Vasile Mălina medici specialiști Medicină de urgență a intervenit cu maxim de profesionalist, implicare și empatie, pe lângă manevre, monitorizare si tratament medical l-au și botezat: Ștefan Emanuel.

Șansele păreau minime, dar îndârjirea a fost maximă și iată-ne astăzi primind un mesaj emoționant din partea părinților, soții P. „Slavă lui Dumnezeu, dar suntem profund recunoscatori echipei ATI- CPU care a intervenit în salvarea copilașului nostru”.

Medicii de la Spitalul Universitar ce au preluat copilul au transmis părinților faptul că intervenția de la Spital Sinaia a fost excelentă și a avut un rol decisiv făcând diferența dintre viata si moarte. Multe binecuvântări cerești au transmis părinții întregii echipe și multe realizări în continuare!”

Informația a fost postataă duminică, 22 mai, pe pagina de socializare a Spitalului Sinaia.

Ne bucură și sunte onorați că în Prahova, iată avem dovezi ale MEDICILOR ce își asumă rolul de salvatori, de OAMENI DEDICAȚI BINELUI…

Previous post Acces extins la un tratament inovator pentru pacientii romani care sufera de hemofilie A
Next post Ambulatoriul de specialitate din Valenii de Munte, dotat la standarde moderne