Azi: 1.189 cazuri noi de COVID-19! Prahova: numai 68 de cazuri!

GCS informează că, până astăzi, 22 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 77.544 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Până azi, 35.079 pacienți au fost declarați vindecați și 9.309 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.  

Chiar și așa, cifrele tot sunt îngrijorătoare! În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.189 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Prahova a raportat numai 68 de cazuri!

ALERTĂ: Judeţul Prahova a depăşit, sâmbătă, 3.600 de cazuri de coronavirus confirmate de la începutul pandemiei!

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 3633 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2.

Din nefericire, din totalul celor confirmați de la începutul epidemiei, 128 de prahoveni au decedat.

Repartizarea pe grupe de vârstă a celor 68 de persoane nou confirmate:

0-18 ani – 2 pacienţi; 19 ani -29 ani – 9; 30 ani -39 ani – 7; 40 ani -49 ani – 20; 50 ani -59 ani – 14; 60 ani -69 ani -10; 70 ani -79 ani -6.

Până azi, în Prahova au murit 128 de pacienţi, iar 870 de persoane figurează în continuare pe lista cazurilor active, dintre care 304 sunt internate în spitale.

Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, este de 328, dintre care 304 paturi sunt ocupate. 28 de pacienţi sunt la terapie intensivă.

De la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, la nivelul județului Prahova, Direcția de Sănătate Publică a emis 671 de decizii de izolare și 3350 de decizii de carantină.

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual. Au fost efectuate verificări la 2358 de persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către DSP Prahova. Au fost legitimate alte 1434 de persoane, 925 de auto au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului și 161 de societăți comerciale au fost, de asemenea, verificate. În urma acestor demersuri, au fost aplicate 124 de sancțiuni (șase în baza Legii 61/1991 în context Covid-19, 115 pentru nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilienței comunităților, conform Legii 55/2020, trei pentru fapte de natură economică). Valoarea totală a amenzilor a fost de 23200 lei.

Detalii: https://www.bucurestibusiness.ro/azi-1-189-cazuri-noi-de-covid-19-bucuresti-165-doua-judete-au-raportat-0-cazuri/

Previous post ALERTA! Focarul de la un centru de asistenta sociala din Urlati a ajuns la 44 de cazuri!
Next post Ca-n weekend: putin sub 1000 cazuri noi confirmate in ultimele 24 de ore. Prahova: LOCUL I intre judete, cu 85 de cazuri!!!