17 SEPTEMBRIE- Ziua Mondiala PENTRU SIGURANTA PACIENTULUI

OMS arată că peste 134 de milioane de îmbolnăviri asociate îngrijirilor spitaliceşti au loc, anual, în ţările sărace şi în cele în curs de dezvoltare.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a stabilit ca, începând din acest an, 17 septembrie să fie declarată Ziua Mondială a Siguranţei Pacientului. România s-a alăturat acestui demers printr-o serie de manifestări pur simbolice, în timp ce în sistemul sanitar românesc nu se vorbeşte încă deschis despre pacienţii care se îmbolnăvesc grav chiar în spitalele unde ar trebui să-şi recapete sănătatea.
IMPORTANT: OMS arată că peste 134 de milioane de îmbolnăviri asociate îngrijirilor spitaliceşti au loc, anual, în ţările sărace şi în cele în curs de dezvoltare.
Potrivit informațiilor publicate pe viata-libera.ro, se estimează că aceste îmbolnăviri provoacă în jur de 1,6 milioane de decese anual. Mai mult, specialiştii OMS sunt de părere că în jur de 15 la sută dintre cheltuielile spitalelor merg pentru îngrijirea pacienţilor îmbolnăviţi în spitale. Grav este că 80 la sută dintre aceste cazuri ar putea fi evitate, prin respectarea măsurilor sanitare din unităţile medicale.

În ceea ce privește țara noastră, ar trebui să luăm în seamă, spre exemplu, faptul că aproape 20.000 de infecţii intraspitaliceşti au fost raportate în România, în anul 2017 .

MESAJELE ORGANIZAȚIEI MONDIALE A SĂNĂTĂȚII
🔹️PENTRU PACIENȚI
– Dacă ești pacient, implică-te activ în îngrijirea medicală pe care o primești.
– Oferă informații corecte despre istoricul tău medical și vorbește deschis cu echipa medicală.
– Pune întrebări despre problema ta de sănătate și despre tratament.
– Vorbește deschis pentru siguranța asistenței medicale!

🔹️PENTRU CADRELE MEDICALE
– Dacă ești medic, asistent, farmacist sau alt fel de personal medical, implică pacienții în
asistența medicală.
– Lucrează împreună cu pacienții tăi, abordând deschis și transparent siguranța pacientului.
– Încurajează raportarea tuturor erorilor medicale, pentru că astfel putem învăța din greșeli.
🔹️PENTRU AUTORITĂȚI
– Dacă ești o persoană cu putere de decizie, parlamentar sau politician, implică-te în
siguranța pacientului pentru a deveni prioritate națională de sănătate.
– Fă din siguranța pacientului prioritatea ta.

Sursa foto: www.publicdomainpictures.net

Previous post Azi este Ziua Mondiala a Sigurantei Pacientului
Next post CUMPLIT: In ultimele 4 zile, 20 de ACCIDENTE RUTIERE GRAVE si 2 ACCIDENTE RUTIERE MORTALE in Prahova